SCORPIONUL ŞI BUNUL-SIMŢ

Iată o anecdotă dulce-amară despre caracter.

La malul unei ape, scorpionul – creatură interesantă dar nu şi amfibie – se  roagă de broscuţă să-l treacă apa. Broasca se codeşte ce se codeşte şi până la urmă mărturiseşte scorpionului că lumea se cam îndoieşte de caracterul lui – dacă o înţeapă în mijlocul apei şi moare?

Jignit, scorpionul îi răspunde cu o replică de bun-simţ: “Broscuţo, teama ta este o prostie! Gândeşte-te, ce interes aş avea să te omor în timp ce mă treci apa în spate? Cad în apă şi mor, nu?“

Broscuţa se lasă convinsă de bunul-simţ al argumentului, îl ia în spate pe scorpion. Pe la mijlocul apei, scorpionul îi administrază broscuţei letală doză de venin, după care îi spune: “Ce să fac? Ăsta-i caracterul meu…”

Morala, mă rog, una din cele posibile: bunul-simţ şi bunul-simţ al scorpionului n-au nimic în comun.

***

Ce mi-a venit să reamintesc această anecdotă răsuflată?

Îi faci un bine – azi, un altul – ieri, unei alcătuiri ciudate ce stă la marginea văzduhului şi-i bombăne pe toţi cei ce reuşesc să-l traverseze. Termină, de fiecare dată, obsesiv, prin a reminti tuturor că, de fapt, este singura alcătuire pe măsura văzduhului. Apoi, rămâne  încă o mie de ani la marginea văzduhului visând că-l străbate. Dus-întors.

De la o vreme, te bombăne regulat din apropierea microfoanelor unui circ ambulant: poate-poate, se alege şi ea cu nişte firimituri de putere şi cîteva ţoiuri de autoritate. De ce nu, poate i se elibereză, în sfârşit, mult visatul document ce atestă că este  Cea Dintâi şi Unica Alcătuire Ce a Străbătut Văzduhul  Dus-Întors (CDUACSVD-Î).

Ai proasta inspiraţie să o întrebi ce-i veni. Îţi răspunde filozofic: ”Sunt liberă ca pasărea cerului!”

Morala; de fapt două – una pentru mine, alta pentru ciudata alcătuire.

Pentru mine: până şi cerul colcăie câteodată de scorpioni.

Pentru ciudata alcătuire:  nu tot scorpionul e scorpion. Câte unul este doar un fel de muscă Ţeţe. Dacă ai antidotul la îndemână, scapi de boala somnului.

Sunt treaz. Adevărat, am în gură un gust amar de la medicament, dar măcar am devenit imun la trypanosoma brucei.

***

Gândindu-mă la tragedia ciudatei creaturi care se visează cea mai liberă pasăre a cerului, dar  alege să fie  o târâtoare, mi-am  amintit o elegie scrisă acum vreo trei decenii. I-o dedic scorpionului care, tot aşteaptă să-i crească aripi de condor, în vreme ce văzduhul la marginea căruia visează, tremurând pe o streaşină de venin,  a putrezit de mult:

    NĂPRAZNICA REVELAŢIE

Într-una din nopţile acestei veri toride

în vreme ce contemplam măreţia boltei cereşti

mi s-a dezvăluit pe neaşteptate

ceva din marile trădări ale naturii:

                              un fulger

                              visa

                               să devină

                               topor!