Archive for the ‘SCRISORI DESCHISE’ Category

DIN MONITORUL MEU OFICIAL

Februarie 27, 2010

Stimate domnule Marius Oprea,

Când va exista un institut ce se va putea ocupa și de porcăriile comise în numele Comunismului, și de găinăriile săvârșite în numele monopolului asupra Anticomunismului, istoria IICCR în drumul lui spre IICCMER va  constitui un excelent studiu de caz.

Sigur, o rescriere de tip rollerian a acestui episod rămâne posibilă oricând, numai că, de data aceasta, dreptul la memorie este mai puțin îngrădit decât în alte timpuri. (more…)

Anunțuri

PRECIZARE

Februarie 24, 2010

Comentarii, speculaţii şi insinuări dintre cele mai diverse continuă să facă tristă sau amuzantă carieră pe seama situaţiei fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) devenit Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)  prin fuziunea cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (INMER).

Public aici scrisoarea trimisă dlui Marius Oprea, luni, 22 februarie, pentru a fi limpede unde mă situez  – din punct de vedere instituţional  – din momentul trimiterii scrisorii.

Nu voi primi comentarii pentru această postare, fiindcă nu pot răspunde nici unei  întrebări mai limpede decât vorbesc în scrisoarea trimisă dlui Marius Oprea. (more…)

MESAJ ADRESAT DOMNULUI TEODOR MĂRIEȘ

Februarie 7, 2010

Domnului Teodor Mărieș

Președinte

Asociația 21 Decembrie 1989

 

Dragă Domnule Mărieș,

Vă scriu pentru a  vă repeta rugămintea pe care v-am adresat-o la București, în timpul conferinței de presă din 18 ianurie  – spre binele tuturor, încetați, vă rog, greva foamei!

Mesajul Dumneavoastră este limpede. Capacitatea Dumneavoastră de a vă sacrifica pentru un principiu – de nepus la îndoială.  Semnificația supliciului la care v-ați autoexpus – de neprețuit.

O țară cu prea mulți eroi riscă să rămână cu prea puțini cetățeni. În România sunt prea puțini cei care înțeleg spusele unui faimos judecător – funcția cea mai înaltă în stat este aceea de simplu cetățean. Și tot în România sunt prea mulți cei indiferenți la eroismul celor extrem de puțini.

Vă cer să renunțați la greva foamei, căci România are nevoie de cetățeanul Teodor Mărieș. Pe eroul Teodor Mărieș l-ar uita a treia zi după înmormântare. Avem nevoie să vă ținem minte, nu să vă uităm.

Un stat de drept se consolidează cu efortul celor vii și incomozi. În cazul Dumneavoastră, moartea ar fi o soluție a comodității și o victorie a netrebniciei. V-aș rămâne profund îndatorat dacă ați alege să rămâneți incomod.

Vă îmbrățișez și sper să cântăriți cum se cuvinte rugămintea mea.

 Dorin Tudoran

Washington, DC

7 februarie 2010

 

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOAMNEI LAURA CODRUȚA KöVESI

Februarie 7, 2010

Doamnei Laura Codruța Kövesi

Procuror General al României

Stimată  Doamnă Procuror General,

Când, în anul 2006, ați fost numită în această funcție, m-am bucurat că a venit rândul celor care în decembrie 1989 erau undeva între copilărie și adolescență să ajute adevărul să nu mai umble cu capul spart. Acel adevăr pe care unii au încercat să-l îngroape definitiv sub ploaia bâtelor minerești și al dosirii kilometrilor de dosare.

Mi-am spus că pentru un magistrat tânăr, a cărui viață va fi fost bulversată la numai 16 ani de crimele unui decembrie atât de cumplit și la 17 ani de banditismul celor ce au dorit să oprească istoria – prin măciucă și pumn – într-un punct convenabil lor, nu există o șansă mai mare decât a fi numit în funcția de Procuror General.

Înțeleg responsabilitățile covârșitoare pe care le aveți. Ce nu înțeleg este cum de nu se găsesc soluții pentru deblocarea unor lucruri ce au fost făcute probabil prost de către predecesori ai Dumneavoastră. Respect tehnicalitatea obligatorie unui act de justiție, dar mi-e greu să accept tirania tehnicalității asupra adevărului. Un adevăr fără posibilitate  de recurs în lupta cu un viciu de procedură nu este decît o minciună îmbrăcată în robă.

Mă bucură hotărârea Dumneavoastră de a vedea lucrurile făcute doar în spiritul și litera legii și continuu să nu mă îndoiesc de buna Dumneavoastră credință. Altfel nu v-aș trimite aceste rânduri, căci este nu doar inutil, ci și imprudent să i te adresezi unui om de rea-credință.

Ce nu mă bucură este să văd că spiritul și litera legii devin pretexte pentru tergiversări și mă îndoiesc că așa ceva poate îmbunătăți imaginea magistratului în ochii cetățeanului. Blocajele procedurale, inerțiile instituționale și personale există de când lumea, dar cei ce fac lumea să meargă înainte sunt cei ce taie aceste noduri gordiene. Aveți o asemenea șansă, folosiți-o.

În sfârșit, încetineala acestui proces de aflare a adevărului – proces și așa târziu și cu greu pus în mișcare – mai are un efect nefericit. Exasperați, unii recurg la gesturi de ocolit într-o democrație – greva foamei. Dezgustați de spectacolul unei indiferențe ce pare programată, alții se adresează șefului statului, care, într-un caz precum cel de față, nu are la îndemână decât un număr limitat de pârghii.

În felul acesta riscăm să devenim cu toți – de la petiționari la cei cărora le sunt adresate apelurile noastre – părtașii unei diversiuni. Așa cum vinovăția colectivă este, printre altele, și o diversiune prin care nimeni nu mai este vinovat de nimic, tot așa, invocarea neîntreruptă a viciilor de procedură ori a tehnicalităților devine o abandonare a adevărului.

Nu vă cer să încălcați legea, vă cer să o înnobilați. În cauze cu mize foarte mari, complicate de încărcături politice explozive, noblețea legii nu vine din comoditatea inerțiilor de tot felul; vine din asumarea unui risc necesar în administrarea ei.

Așa cum există dexteritatea de a arunca  mingea spre coșul de baschet, există și  îndemânarea de a arunca diversiunea la coșul de gunoi. Pe prima ați dovedit-o cu prisosință; sunt sigur că pe a doua o puteți dobândi rapid. A deveni o campioană a dezăpezirii adevărului nu poate fi mai nesemnificativ decât un titlu național la baschet. Succes!

Cu mulțumiri pentru atenția acordată acestor rânduri,

 Dorin Tudoran

Washington, DC

7 februarie 2010

SCRISOARE DESCHISĂ

Februarie 5, 2010

Excelenței Sale

Domnului Traian Băsescu

Președintele României

 

 

                Excelență,

                Ați promis la începutul celui de al doilea mandat că veți fi președintele tuturor românilor. V-am crezut, continuu să vă cred și doresc să am încredere în dumneavoastră în anii ce vin.

                A fi astăzi șeful statului român înseamnă a fi, deopotrivă, președintele românilor scăpați cu viață în decembrie 1989 ca și al celor uciși atunci.

                Cei care v-au votat au pus în mâinile dumneavoastră și liniștea pe care o așteaptă morții lor. Cei care nu v-au votat așteaptă și ei liniște pentru morții lor. Cine nu își îngroapă morții cum se cuvine nu merită să trăiască.

                Dați celor uciși liniștea pe care nu și-o găsesc; celor vii – liniștea că merită să trăiască.

                Fiți cel ce oferă României șansa de-a nu mai sări dintr-o obsesie în alta. Altfel ne transformăm într-un popor de somnambuli și, odată ajunși pe streașina casei, abisul ne poate înghiți în orice clipă.

                Celor ce au ucis la ordin, oferiți-le liniștea că nu li se va mai da vreodată un asemenea ordin. Celor ce au ordonat să se tragă în semenii lor, oferiți-le certitudinea că știm cine sunt, dar și liniștea că în ei sau în urmașii lor nu se va trage vreodată.

                Timp de peste două decenii, reconcilierea națională a fost imposibilă fiindcă a fost propusă tocmai de cei ce au victimizat. Reconcilierea națională nu poate fi oferită decât de victime.

                 Fiți cel ce mediază trecerea ramurei de măslin din mâna celor crucificați în mâna celor ce au crucificat. Câtă vreme în România o mână tremură de indignare și alta de teamă, reconcilierea națională rămâne un motiv de spaimă, nu unul de liniște.

                 Fiți cel ce dă acestei țări șansa de a nu mai tremura, căci ușa spre normalitate aproape că a sărit cu totul din balamale.

                                                                                                                                                                Vă mulțumesc,

                                                                                                                                                                Dorin Tudoran

                                                                                                                                                                5 februarie 2010

                                                                                                                                                                Washington, DC