PROCLAMAŢIA

Mâine se împlinesc douăzeci ani de la elobararea Proclamaţiei de la Timişoara. Scrisă aproape integral de regretatul George Şerban şi inspirată de Alexandra Indrieş, Proclamaţia a costituit port-drapelul unei mişcări ce nu a fost (cum vor să acrediteze unii) doar o revoltă anticeauşistă; a fost începutul unei revoluţii anticomuniste. O revoluţie rapid deturnată – prin crime, manipulare şi preluarea controlului.

Nucleul de foc al acelui document a fost Punctul 8, prima şi ultima încercare de a enunţa limpede nevoia lustraţiei şi de a o vedea fapt împlinit. Numai că pierderea dreptului de a candida pentru trei legislaturi consecutive (una peste alta, un deceniu), a stârnit puternicul instinct de conservare al foştilor activişti de partid şi al tovarăşilor lor de fapte – foştii ofiţeri de Securitate.

În schimbul unui deceniu de lustraţie aplicată celor două eşaloane atât de vinovate, s-a ajuns la două decenii de lustrare a statului de drept. Democraţia original-aplicată a îngăduit apariţia instituţiilor statului de drept, dar a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca temelia, pereţii şi acoperişul construcţiei să fie din cel mai suspect dintre materiale – corupţia. Doar geamurile arată şi izolează bine – termopane.

Dinăuntru în afară, totul se vede încurajator. Din afară înăuntru, nu se vede nimic, din cauza transparenţei. Democraţia originală poartă întotdeauna cu ea transparenţa originală.

Cu doi ani înaintea Timişoarei, portretul dictatorului fusese dat jos în central Braşovului de greviştii porniţi de la Intreprinderea de Autocamioane. Scânteia a izbucnit în timpul schimbului III şi s-a întins repede. Represiunea a fost pe măsura curajului braşovenilor.

La 2 ianuarie 1990, cei întorşi de unde fuseseră izgoniţi şi privaţi de libertate, au înfiinţat Asociaţia „15 Noiembrie 1987”. La constituirea Alianţei Civice, noiembrie 1990, Asociaţia „15 Noiembrie” devenea membru fondator. Protestul lor, desfăşurat în faţa clădirii Senatului – prin care cereau demiterea conducerii TVR pentru acte de manipulare şi învrăjbire a românilor – rămâne un exmplu de răspuns ferm în faţa manipulării.

Acest gen de reacţie a dispărut. Stăm cu mâinile încrucişate şi ne întrebăm – care mai de care mai „filozofic” –  dacă Teodor Mărieş face bine ori nu supunându-se acestui martiriu.

Tot atunci, devenea Redactor-şef al revistei braşovene ASTRA, un poet, prozator şi eseist, ce terminase Facultatea de Filozofie la Cluj. Fusese în miezul agitat al lui decembrie 1989 şi m-am amuzat o vreme amintindu-mi o primă informaţie pe care o primisem despre el – fragilul, delicatul dar încăpăţânatul Vasile Gogea, trecuse prin multe meserii, inclusiv prin cea de „preparator de produse explozibile” la Combinatul Chimic din Făgăraş. Dar nimic din ce a făcut Vasile Gogea nu este mai explosiv decât multe din scrierile sale.

Fiindcă ne-am văzut din ce în ce mai rar după intrarea în drepturi depline a democraţiei atât de originale, bunul meu prieten mi-a trimis de curând o fotografie. Aşa, ca să nu uit, că a fost o vreme în care mulţi dintre noi mai sperau.

O public aici, cu o emoţie ce-mi aminteşte că nimic nu e gata, până nu e gata cu adevărat.

De la stânga la dreapta: Mircea Sevaciuc, liderul de atunci al Mişcării 15 Noiembrie, Dorin Tudoran, Vasile Gogea şi regretatul George Şerban.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , ,

20 răspunsuri to “PROCLAMAŢIA”

  1. Vasile Gogea Says:

    Multumesc Dorin Tudoran!
    Multumesc George Serban!
    Multumesc Mircea Sevaciuc!
    Din pacate, am fost prea putini care sa sustinem „punctul 8” al proclamatiei de la Timisoara (din punctul de vedere al puterii de atunci):
    „doar” trei milioane si jumatate de semnatari!
    Si astazi, daca faci parte din „restul” de 49%, nu contezi!
    Am sperat impreuna si am fost dezamagiti pe rind, fiecare singur.
    Poate ca ar fi timpul pentru o noua mobilizare!

  2. orangeskorpion Says:

    POATE ATI VRUT SA SPUNETI DOUAZECI DE ANI si nu 10.

    va multumesc

  3. Nicolae Prelipceanu Says:

    Cam asta e adevarul despre ce s-a intamplat pe-aici din 1990 incoace. Diagnostic impecabil, formulari fara drept de apel. Cand mafia devine guvernare, ce mai e de facut?

  4. Zoe Petre Says:

    Imi amintesc, cu precizia cu care nu retii peste ani decit momentele decisive ale existentei, jurnalul de seara din 11 martie 1990, cind a aparut – truncheat, cenzurat si imediat denigrat de comentariile abjecte ale lui Cornelius Rosiianu, dar a aparut – mitingul de la Timisoara. Am avut atunci un sentimet de imensa bucurie, realizind ca nu eram nici pe departe singura care simteam ca e ceva cu totul in neregula in jur, si ca vom fi multi cei care vom protesta impotriva acelei opresive si discordante „pseudo-simfonii neterminate”

    • Dorin Tudoran Says:

      @ Zoe Petre

      Ca si cum nu fusese de-ajuns un ipochimen precum Cornelius Rossianu, TVR-ul post-decembrist a adapostit atatea si atatea alte figuri sinistre. Pe de alta parte, daca tot nu ai de gand sa construiesti o tara, de ce sa-ti „pierzi” timpul dandu-i o institutie cu advarat nationala?

  5. Virgil Raţiu Says:

    Da, dragii mei, atât ne-a mai ramas, sa comemoram. Este bine ca mai avem timp si pentru asa ceva.
    Mă gândesc însa cu groază la rânjetul pe care îl expun deja mulţi, chiar public, atunci cand citesc acestea, câtă vreme – ce guvern infernal! – au reuşit sa rada si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
    Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, acum, nu mai este decât un fel de Istorie.

    • Dorin Tudoran Says:

      @ Virgil Ratiu

      Macar, din cand in cand, li se pot (re)aminti unora si altora cateva versuri:

      1. „Apel din Timisoara/Trezeste, Doamne, tara!”

      2. „Ne intrebati ce vrem aici/Dar stie toata tara/Noi sustinem punctul opt/De la Timisoara”.

  6. Ioan Costea Says:

    N-am vreun comentariu de idei, ci atrag atentia asupra fotografiei-document al unei stari de spirit, indiferent despre ce vorbeati (Vasile pare mai abatut) e un aer comun, o preocupare, toti erati pe ganduri si va statea frumos. Va felicit ca nu ati ajuns politruci, ca nu v-a „mancat capul politica”, cum era o vorba in interbelic! Iata diferenta dintre spiritul civic, ca despre el e vorba, si politicarie (ca inca la noi nu incape vorba de politicieni in sensul lui Max Weber). O, tempora…

  7. neamtu tiganu Says:

    Am analizat pixelii la poza si am ajuns la concluzia ca e facatura prin omisiune. In poza nu apar o multime de anticomunisti stiintifici. Consider ca nu e corect a se confisca Punctu 8 numai de anumite persoane, cind se stie ca mii de personalitati de prestigiu international au luptat, si ce au mai luptat si mai ales ce vor mai lupta.

    • Dorin Tudoran Says:

      @ neamtu tiganu

      Nu toti avem lentile Zeiss.

      Si-apoi: poza are prea putin pixeli; „refolutia” a avut si are prea multi.

      Vorba poetului ilegalist: „Putini am fost, multi am ramas…”

  8. Liviu Antonesei Says:

    @) Dorin Tudoran et alii

    Of, of, imi aduc aminte cum s-a citit, daca nu cumva am citit-o!, la Iasi, din balconul Casei Patrate (principalul sediu al puterii si inainte si dupa 22 decembrie 1989), in fata, totusi, a vreo doua mii de persoane, convocate impreuna cu Societatea Agora, creata de fratii Bors, despre care nu mai stiu nimic de peste un deceniu, cred ca prima forma de coagulare a societatii ciivile aici, in Iasi. Imi mai amintesc cum se adunau semnaturi si imi mai amintesc un fapt ciudat, data fiind evolutia ulterioara a personajului, ca Iurie Rosca, presedintele Frontului Popular din Basarabia a anuntat, la un alt miting, in Piata Unirii, ca FP semneaza declaratia. Nu-mi spusese nimic inainte de a incepe mitingul, a fost o surpriza pentru toata lumea si niste aplauze care nu se mai sfirseau. Iar peste un numar de ani, omul acesta avea sa devina aliatul lui Voronin! Cum spuneati voi mai inainte, „O tempora, o mores” – din pacate in absolut toate sensurile…

  9. Liviu Antonesei Says:

    @) Neamtu Tiganu

    Am analizat si eu pixelii. A naibii facatura, tocmai aia stiintifici lipsesc!

  10. Mariana Says:

    Cred ca e vorba de Alexandra Indries, nu Alexandru Indries, o foarte buna scriitoare, o foarte buna prietena a lui George Serban. Alexandra Indries a murit in 1993. Numele ei real: Gloria Barna. A facut ani grei de inchisoare pentru solidarizare cu Ungaria, 1956. Colega de facultate (si de proteste anticomuniste) cu Paul Goma, care a evocat-o – prin personajul principal – in romanul „Justa”. Societatea „Timisoara” acorda in fiecare an, la 22 Decembrie, Premiul „Alexandra Indries”, pentru „contributia prin intermediul cuvantului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democratiei si ale statului de drept in Romania”. Editura „Curtea Veche” a publicat in 2009 volumul de publicistica: „Alexandra Indries: Timisoara 1990-1992”. Felicitari tuturor celor care, in aceste zile, rememoreaza numele ei si al lui George Serban.

  11. mariusmioc Says:

    Programul aniversar de la Timişoara, legat de Proclamaţie: http://wp.me/pjejF-1LH

    Contextul şi ideile principale ale Proclamaţiei de la Timişoara: http://wp.me/pjejF-1LN

  12. bedros horasangian Says:

    iata o lume dispersata, insingurata si pitita in cutele trecutului care
    datorita unei fotografii se solidarizeaza, evident inutil, dar nu mai putin emotionant.
    un gind frumos tuturor celor ce sunt in acest colt de romanie care, incredibil, mai exista
    bedros

  13. Dorin Tudoran Says:

    @ bedros horasangian

    Daca lumii pe care o descrii foarte exact i s-ar fi solidarizat si alta lume, poate ca Romania nu ar fi ramas prima la „solidaritatea prin fotografie” si ultima la solidaritatea ca urgenta!

  14. Camelian Propinatiu scriitor Says:

    Evolutii spre aliante bizare au fost si in dreapta Prutului.
    Impardonabil e a exploata activitatea civica nu pentru Luminarea Poporului, ci ca pe o investitie autopublicitara.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: