BUŞCULADA

Un brand se construieşte greu – cu talent, muncă, răbdare, sacrificii şi multe altele. Când un brand este agresat din afară, de cele mai multe ori se poate apăra cu succes. Când corodarea începe dinăuntru, de cele mai multe ori lucrurile sfârşec prost. Numai în aparenţă nu există nici o diferenţă între explozie şi implozie.

Academia Caţavencu este un brand. Că-ţi place tot ce zic, fac ori doar pretind aceşti caţavenci şi pixurile lor urzicătoare, brandu-i brand. Cât a fost doar agresată din afară, Academia a rezistat – indiferent dacă unii dintre academicieni au luat lucrurile cu graţie, alţii – cu un rânjet prost mascat.

Nici în Academia Franceză nu toţi nemuritorii iau în acelaşi fel vestea unui Alzheimer, un atac de bilă sau înjumătăţirea indemnizaţiilor. Nu e înţelept să te amesteci în treburile academicienilor, mai ales când instituţia are probleme.

În mod sigur, nu e bine să te bucuri, când un brand pârâie. Nici chibiţăreala, nici plăcerea produsă de necazul altuia nu e onorantă. Dacă este cu adevărat serioasă (chiar de se ocupă cu umorul), Academia depăşeşte impasul. Indiferent dacă el se datorează găurilor financiare sau politizării în forţă; ori amândurora.

Nu cred nici în speculaţiile panicoşilor – se prăbuşeşte un brand!, nici în optimismul inept afişat – nu se întâmplă nimic! Cred, doar, că un brand se clatină. Şi asta nu e chiar sfârşitul lumii, atâta timp cât vectorii aflaţi în conflict îşi administrează coliziunea în mod decent. Adică, atâta timp cât academicienii  îşi spală în public doar cămăşile, nu şi izmenele.

Chiar dacă Mircea Toma şi alţii pleacă, iar Doru Buşcu şi altii rămân, cred că deocamdată avem de-a face mai degrabă cu o simplă buşculadă, decât cu o prăbuşire. Cum şi cei ce pleacă, şi cei ce rămân sunt citiţi de atâta şi atâta lume, în timp ce ei se uită la filme americane, să le urăm Good luck wherether you are!

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

8 răspunsuri to “BUŞCULADA”

  1. brother mouzone Says:

    „good luck wherever they are”. maybe?

  2. Virgil Says:

    Chiar daca isi spala doar camasile in public (desi puteau sa evite chiar si chestia asta) din lipsa de date imi e greu sa apreciez nu asa „cine are dreptate. Iar daca mai luam in considerare si orgoliile atunci chiar ca sunt in ceata

    Eu un divort ca toate celelalate. depinde de ei cat de decent se produce acest divort desii am vazut cateva „capete de izmene” pe alte bloguri

  3. delaepicentru Says:

    E o lovitură de marketing. Un schimb amical de plasmide după sciziparitatea bacteriană. Un „split” Coca-Pepsi. Un Apple de care are nevoie Microsoft ca să nu încaseze amenzi prea mari.

    Cred că spiritul caţavenc va supravieţui în ambele nuclee. Dacă Academia, şi Lyceumul derivat, au un duşman, el ar fi rata la bancă, pe care fiecare membru plin o are. Să sperăm că le-a rămas destul simţ al umorului cît să-şi ducă propria comprimare (sperăm, vremelnică) cu zîmbetul pe buze. Condiţia e să nu se amăgească cu teme false, pentru că atunci extincţia naturală şi bilaterală ar fi colea.

    Acum am o nelămurire istoriografică, ce ţine de imprevizibilitatea trecutului. Prin 1992 mi-au publicat şi mie un text. Nu voi mai putea spune unde mi-a apărut. În Academie sau în Lyceum? Care din cele două organizaţii va moşteni dreptul de proprietate asupra arhivei?

  4. Florin Iaru Says:

    Mulţumesc, Dorin, pentru încredere şi gînd bun. Am primit şi reproşuri – că am rămas, şi felicitări – că n-am plecat. Nu le merit nici pe unele, nici pe altele.
    P.S.: Ce îmi displace cumplit la divorţuri e spălarea rufelor în public. Cum spuneam pe blogul lui Cătălin Prisacariu, nu-i mai bine să laşi loc de uă ziua?

  5. Florin Iaru Says:

    bună ziua… ale naibii taste smulse de băiatul meu …

  6. Dorin Tudoran Says:

    @ Florin Iaru

    Evident ca este mai bine, pentru toate partile, sa lasi loc de Buna ziua. Din pacate, se intampla – nu o data – ca lucrurile sa ajunga intr-un punct din care nu se mai poate spune nimic; nici macar Buna ziua!…

    Sa speram ca la voi va ramane deschisa, ori macar intredeschisa, usa pentru Buna ziua!

    Bafta!

  7. Florin Iaru Says:

    Oricît ar părea de ciudat, pentru mulţi a rămas întredeschisă. Dar pentru alţii – nu. Ca-n viaţă.

  8. Constantin Teodorescu Says:

    N-am ştiut cum să trimit altfel un mesaj, sper ca acesta să ajungă să fie moderat!

    Posibil material pentru blogul dumneavoastră, dacă vă place ce vedeţi, bineînţeles : http://brailateo.blogspot.com/2009/03/concerte-mozart-rocks.html

    Cu mulţumiri,
    Teo

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: