COPIII DE MINGI ŞI CONFIDENŢIALITATEA

Răspândiţi în jurul terenului de tenis, culeg mingile ieşite din joc, dau jucătorilor mingile pentru a servi, deschid cutiile cu mingi noi, mai le dau jucătorilor şi o mână de ajutor cu prosoapele în răgazul scurt dintre un game şi altul etc. Pe vremuri,  la sfârşitul meciului, jucătorii le dădeau mici cadouri ori bani de buzunar copiilor harnici ce robotiseră în  jurul terenului. Cei extrem de norocoşi au primit în dar chiar rachete ce valorează astăzi o avere.

Nimeni nu se aşteaptă ca toţi copiii de mingi să ajungă ei înşişi campioni. Unii devin ingineri, alţii electricieni, unii profesori sau croitori, alţii ţârcovnici ori cărturari etc. Singura aşteptare îndreptăţită de la aceşti copiii ar fi ca, după ce au văzut întreg spectrul de reacţii – de la fair play la şmecherii de toate felurile – indiferent de meseriile pe care le aleg mai târziu, să prefere în viaţă fair play-ul, nu găinăria.

Puţini din aceşti copii ajung jucători de tenis. Şi mai rar – foarte mari campioni. Mi-l reamintesc pe Ilie Năstase – mai întâi copil de mingi pe timpul fraţilor Viziru, apoi făcându-l praf pe  Manuel Santana. Dar asemenea cazuri constituie excepţia ce confirmă regula.

Există nu doar un regulament pentru jucători, dar şi unul pentru copiii de mingi. Pe terenul de tenis nu se prea întâmplă ca un jucător epuizat să pună un copil de mingi să servească în locul său ori, nemaivând ce să-i facă adversarului, să delege un copil de mingi să-i dea un şut în fund oponentului. În restul vieţii de toate zilele, porcăria asta se mai întâmplă, este încurajată, distrează galeria  iar copiii de mingi sunt generos recompensaţi. Asta-i încurajează pe copiii de mingi de proastă calitate să se creadă deja mari campioni şi să scuipe, la comandă, coji de seminţe în faţa oamenilor.

E trist să vezi copii de mingi care nu înţeleg că vine o vârstă când nu mai poţi fi considerat copil, şi jucători dând în mintea copiilor.

***

Despre confidenţialitate opiniile sunt, uneori, cu mult mai numeroase decât ar trebui să fie. La nevoie, în afara terenului de tenis, unii jucători pun în gura copiilor de mingi enormităţi jenante pentru toată lumea de bună-credinţă.

 ***

Aflu că aş fi încălcat legea şi aş fi citat dintr-un document ilegal însuşit, că m-am uitat prin nu ştiu ce gaură de cheie într-o anumită încăpere etc. Dacă este cumva vorba despre documentul din care am citat în comentariul anterior, iată câteva precizări:

1. Cel dintâi care s-a referit la existenţa acelui document a fost cel care, într-o întâlnire de pomină, s-a autopropus într-o anumită funcţie şi a explicat ce prerogative îi vor reveni.
2. Când te referi, public, la existenţa unui asemenea document, înţelegi că documentul respectiv poate fi consultat şi de alţii, în cazul în care nu poartă nici un fel de însemn al confidenţialităţii – “Secret”, ”Pentru uz intern”, ”Confidenţial” etc.
3. Documentul din care am citat eu nu purta nici un fel de însemn al secretului/confidenţialităţii.
4. Spre a nu implica persoane ce au participat la acea întâlnire (poate chiar în numele instituţiilor la care lucrează), nu am citat din document lista integrală a celor ce au participat – în persoană sau prin telefon. Era şi este un semn de respect pentru persoanele şi instituţiile în cauză pe care nu doresc să le afiliez grandomaniei unei anume persoane. Dacă persoanele ale căror nume nu le-am menţionat  doresc să se afilieze, public, unor asemenea puseuri de grandomanie, nu le pot împiedica să o facă.
5. Restricţiile aberante pe care le invocă, în cazul de faţă, fie jucători, fie copiii de mingi, vorbesc despre un spirit discreţionar pe care îl tot semnalez, fiindcă este innaceptabil. Asemenea aberaţii în legătură cu o confidenţialitate închipuită ar face imposibil ca presa ori cercetători de toate formaţiile să citeze din documente în nici un fel apărate de vreo regulă a secretului. Ca să nu mai vorbesc de scrisori ale lui Leonte Răutu către Dolores Ibarruri; dacă asemenea scrisori vor fi existând cumva.
6. Confidenţialitatea în numele căreia sunt tras de urechi nu este una a unui document secret, ci a unei găinării ce ar fi trebuit să rămână secretă. Nu a rămas şi nu din vina mea.
7. Când, tot studiind puterea, încerci să intri în sufrageria puterii ori prin gaura cheii, ori pe sub preşul de la uşă – oricum, dar să intri;  oricine ar fi la putere, dar să intri – e mai înţelept să nu dai lecţii altora; nici personal, nici prin copiii mingi.

În sfârşit, îi rog pe jucătorii ofuscaţi să-şi recheme copiii de mingi din teritoriu, să le ordone să-şi culeagă scuipiciurile şi cojile de seminţe aruncate în faţa oamenilor, şi să-şi bea, împreună, acest amestec de tembelism şi aroganţă. E ciorba lor, nu a noastră.

A se scuti…